Tag Archive: labii mari


Capitolul 21 – EL


Ne-am cunoscut la serviciu, el reprezentant al unei firme de distribuție, eu o simplă angajată. Îmi plăcea enorm stilul lui vestimentar, pantalonii negri la dungă, cămașa gri sau albă descheiată la primul nasture, pantofii tot timpul lustruiți. Zâmbea larg de fiecare dată când mă vedea, îi răspundeam timidă la salut. Mă fâstâceam enorm în prezența lui și atunci când m-a invitat în club cu gașca lui de prieteni am simțit că mă topesc. A fost o seară frumoasă, erau un grup de prieteni (fete și băieți) foarte vesel și plin de viață. Tequila din partea casei, muzică un pic mai veche, exact pe gustul meu, o atmoseferă plină de energie, totul m-a făcut să mă amețesc destul de tare spre finalul nopții. M-am ridicat să plec spre ieșire când EL mă cuprinde de mijloc și-mi spune:

–          Dacă vrei te duc eu acasă, văd că ești cam obosită.

–          Merci, ești un dulce, i-am răspuns. Aș rămâne datoare, am ceva de mers până acasă.

Ieșim și ne urcăm în mașina lui. Discutăm politețuri, recuperăm ce nu am putut vorbi în club din cauza muzicii. Mă întreabă dacă am pe cineva, cu cine locuiesc. Îl privesc fascinată de prezența lui. E mai în vârstă de cât mine cu măcar 5 ani și maturitatea lui mă incântă. Mă invită la el la o cafea și accept invitația, mai ales că nu aveam chef de teoriile mamei cum că de ce mă întorc la ora asta. Aflu că își închiriase o garsonieră în apropiere de unde locuiam eu și că stă singur. Deja îmi doream să se întâmple ceva între noi, mai ales că era la rândul lui singur în viața amoroasă. Îl ating ca din întâmplare pe mâna ce și-o ținea pe schimbătorul de viteză și îi simt pielea caldă și catifelată. Ajungem la el acasă, parchează mașina și urcăm la etajul întâi al blocului. Un bloc vechi cu o scară neîngrijită, cu un aspect de burlac. Descuie ușa apartamentului cu numărul 5 și mă invită înăuntru. Un aer cald, plăcut, cu miros de parfum de bărbat mă întâmpină. Aprinde lumina și mă invită în camera lui. O canapea, o bibliotecă destul de plină de cărți, un televizor mai vechi și un șifoiner umplu camera. Pe jos un covor moale, stacojiu, lățos precum un bichon ce parcă îți înconjura tălpile cu firele lui moi. O măsuță de cafea trona în mijlocul covorului. M-am așezat pe canapea în timp ce EL trebăluia în bucătărie. Câteva momente mai târziu se auzea clipocitul filtrului și un miros de cafea proaspătă împânzea camera. Se întoarce și se așează lângă mine. O liniște ciudată ne înconjoară, doar din când în când se mai aude cafeaua curgând. Mă privește și-i citesc dorința în ochi. Încă sunt amețită de alcool, doar suficient încât să trec peste prejudecăți și analize și mă aplec spre el și-l sărut. Un miros de mosc mă înconjoară, mirosul lui. Buzele lui un pic aspre răspund pasional la sărutul meu. mă cuprinde după cap cu mâna și eu la rândul meu îl mângâi pe obraz. E un pic aspru de la barba ce începe să-i crească, dar îmi place. Mă trag mai înspre el și-i simt respirația sacadată, întretăiată de emoție. Limbuța lui își face loc ușor spre buzele mele înfierbântate de sărut și-i las drum liber să mă guste. E dulce-acrișor, probabil de la Pepsi, băutura lui preferată. Îmi las mâna să alunece pe pieptul lui și-i desfac cămașa. Are un corp frumos lucrat, îmi plimb mânile pe pieptul lui ca să îmi fac o idee. Începe să mă sărute pe gât, lângă ureche de parcă ar ști exact ce mă înfierbântă. La rândul lui începe să-mi desfacă bluzița. Mă simt fierbinte, obrajii mă ard de emoție de parcă ar fi fost prima dată. Mă pierd în simțuri și simțiri și nu mai știu de mine decât că mă trezesc că hainele noastre stau aruncate pe canapea, pe masa de cafea, pe covorul stacojiu. Două trupuri goale, pline de pasiune încep să se împreuneze în cea mai frumoasă luptă. Mă ridic de pe canapea și împing măsuța într-o parte. De când călcasem prima dată pe el, îmi doream să fac sex pe covorul acela moale așa că mă așez pe jos. Se ridică și se așează lângă mine. Îmi pun un picior peste picioarele lui. Mă cuprinde de gât cu palma lui fierbinte și umedă și mă sărută din nou pe gât lângă ureche. Mă las pe spate și el mă urmează cuprinzându-mă în brațe. Îmi mângâie sânii și mă privește în ochi cu pasiune. Îl mângâi pe coapsă, pe piept, pe obraz. Își trece mâna peste sânul meu drept, apoi pe stângul:

–          Superbi, așa cum mi-am imaginat de-atâtea ori când te admiram.

Mă trec fiori de plăcere când începe să-mi mângâie sfârcurile tari și roze. Sărută șanțul dintre sâni apoi își plimbă limbuța peste ei. Îmi strecor mâna între pulpele lui și-i cuprind bărbăția în pumnul mic. E fierbinte și tare, catifelată. Îi cuprind bijuteriile în mână și i le masez ușor chiar când el îmi prinsese sfârcul stâng între buze. Îl simt cum mă mușcă mai tare de el, semn că mânuța mea își face plăcut datoria. Continui și îi masez penisul erect, săculețul cu bijuteriile, zona pubiană. La rându lui mă mângâie pe abdomen, apoi mai jos. Sunt udă, mă simt fierbinte acolo în așteptarea atingerii lui. Își strecoară mâna și îmi despică labiile mari făcându-mă să îmi desfac picioarele într-un gest reflex. Îmi simte umezeala și cu un deget dibaci începe să o întindă peste labiile mici, apoi peste clitoris, umezind și lubrifiind toată zona. Mă cabrez ușor și tremur la fiecare trecere a lui peste clitorisul meu. Se vede că are experiență, căci fiecare atingere a lui parcă mă aduce mai aproape de orgasm. Ne sărutăm pasional, luptând cu limbuțele între buzele fierbinți. Masajul meu asupra penisului lui se transformă ușor într-o mișcare de dute-vino, pielea catifelată a acestuia alunecând de pe capul vinețiu. Zorii își fac prezența în cameră, luminând difuz cele două trupuri goale, lucind de transpirație. Îl trag deasupra mea și-i șoptesc: „vino în mine!”. Îmi ridică piciorul drept și-și strecoară un braț sub el. Îmi deschid mai tare picioarele și-i las cale liberă spre vulcanul ce-mi arde pântecul. Îi simt capul gros cum trece de poartă, apoi se oprește un pic, se trage înapoi ca să intre și mai adânc. Gem de plăcere când îi simt întregul penis în mine și-l prind de fund ca să îl opresc acolo tot. „Rămâi un pic așa” îi șoptesc din nou. Mi-era dor de sentimentul acesta, de a simți vaginul plin, mulat pe o bărbăție ce nu lasă nici o zonă neatinsă. Deja alcoolul nu mai există în creierul meu, a lăsat loc plăcerii de a face dragoste. Îmi aduc aminte de micile mele exerciții Kegel și încep să strâng și să eliberez acel penis divin. Îl văd că se uită mirat la mine și începe să mă sărute. „Te rog nu te opri” îmi șoptește la rândul lui. Îi eliberez fundul din strânsoarea mea și începe să se miște în interiorul meu cu o încetineală nebunească. Fiecare intrare și ieșire a lui face ca mușchii mei să se contracte și să se dilate. Plăcerea mea este sublimă, el geme la fiecare penetrare. Îl privesc în lumina creupusculară și mi se pare un Adonis coborât să mă satisfacă. Nu am nevoie de stimularea clitorisului, întregul meu vagin este invadat de plăcere. Îl simt că incepe să mărească ritmul și spasmele orgasmului îl fac să își vibreze penisul în mine. Mă sincronizez cu el atât cât îmi permite excitarea ce m-a curpins, deși de-abia mai pot să mă controlez. Îmi simt orgasmul venind și simt nevoia să gem din ce în ce mai tare. Îl cuprind de gât și-l lipesc de mine, schimbând unghiul de penetrare. Acum penisul lui apasă atât de tare și de plăcut pe punctul meu G încât îmi dau drumul și-mi urlu orgasmul într-un geamăt lângă urechea lui. Tremur toată, vaginul meu se contractă și se dilată spasmodic peste penisul lui. Își dă toată silința să nu termine în mine și se retrage cu greu din brațele mele. Cu ultimele gânduri îi cuprind penisul în mâini și-l trag spre pieptul meu. Cu un geamăt suprem îl simt că își dă drumul și jetul de spermă fierbinte mi se înșiră peste sânii goi. Încă un jet coboară spre abdomenul meu, frigându-mă cu fierbințeala lui. Îi mângâi în continuare penisul și EL se zbate în spasme. Îl eliberez din mâini și se prăbușește lângă mine, transpirat și încă tremurând de plăcere. Îl sărut pe buze, pe obraji pe frunte. E atât de dulce în prăbușirea lui încât îmi vine să-l sărut tot.

–          Te-am murdărit, îmi zice EL cu un pic de regret în glas.

–          Eu am vrut așa, stai liniștit.

–          Mă duc să-ți aduc un prosop.

–          Mai stai cu mine, nu e grabă, îi răspund și îl cuprind în brațe ca pe un copil mic.

Își trece ușor palma peste sânii mei, apoi mă mângâie pe abdomen și și-o strecoară între picioarele mele. Îmi cuprinde în palmă toată zona pubiană și mă masează ușor parcă să-mi mulțumească pentru tot. Îl mai sărut o dată jucăușă pe frunte și zâmbind îi zic:

–          Și totusi cafeaua aia o mai bem?


Și bineînțeles, protecția! A avea un prezervativ este cât se poate de liniștitor. Eu una îți recomand să ai pregătite chiar mai multe, un pachet întreg. A te ști protejată poate să îți înlăture starea de teama în ceea ce privește o (posibilă) sarcina nedorită sau infecție cu transmitere sexuala. Și în același timp înseamnă respect. Respect pentru tine, pentru partener, pentru relația voastră.

Nu renunța, sub nici o forma, la folosirea prezervativului, SUB NICI O FORMĂ! Folosește-l de prima dată, din prima clipă și mereu de acum încolo.

Promiți? Și dacă spui că folosirea prezervativului îți creează o stare de disconfort gândește-te ce stare de disconfort îți poate crea un herpes genital, dacă nu vei fi folosit prezervativul.

Nu uita că în orice moment aveți dreptul să refuzați sau să vă opriți. Dacă apare o problemă pe care o consideri că nu o poți controla ai tot dreptul să spui: „Gata eu nu (mai) vreau!” Dar ar fi mai bine să fii atentă și să nu începi dacă ai impresia că ceva ar merge greșit, dar dacă totul începe bine dar apare ceva neprevăzut, este dreptul tău să renunți și dacă așa vrei, fii fermă în a-ți susține alegerea.

Ei, am stat de vorbă o mulțime, cred că am reușit să te fac să înțelegi că nu este tocmai bine să începi viața sexuala cu numai „câteva amănunte”. O mica concluzie ? Atenție la:

–          Informație. Cât mai multă informație, despre tine, despre partenerul tău, despre relația voastră, despre sex, despre problemele vieții sexuale, despre modul în care aceste probleme pot fi evitate.

–          Comunicare. Cât mai multă comunicare între tine și partenerul tău. Să nu existe nici un fel de neînțelegeri sau înțelegeri greșite a ceea ce înseamnă sexul în general și sexul pentru fiecare dintre voi.

–          Ambient. Un ambient care să ofere confort, liniște și siguranța.

–          Protecție. Fiți pregătiți cu cât mai multe prezervative. Fii sigură, unul singur nu este neajuns.

–          Lubrifiant. Cât mai mult lubrifiant. Nu vă zgârciți.

–          Poziția. Folosiți poziția „femeia deasupra”.

–          Atitudinea. Nu uita ca în orice moment poți să spui „Gata! Eu mă opresc!”.

Și poate ca înainte de dezvirginare nu ar strica puțin „antrenament”: contacte fizice fără penetrare, pentru a vă obișnui unul cu celalalt, pentru a vedea cum reacționează fiecare, pentru a vă obișnui împreună. În plus te sfătuiesc să te cunoști cât mai bine și să încerci măcar până vei face pasul alături de el, să te joci singură măcar o perioadă.

Autostimularea sau cum mai este cunoscută, masturbarea, este o formă de erotism ce implică o cunoaștere a ta mai profundă decât dacă vei face pasul spre maturitatea sexuală alături de el.

Din nefericire părinții noștri au fost crescuți în mare parte într-o lume puritană unde sexul și erotismul erau eliminate din start. Așa că astfel de discuții, subiectele tabu ale masturbării, sunt scoase din calcul atunci când vei primi sfaturi de început. În lumea civilizată, masturbarea sau autostimularea este privită cu ochi buni de psihologi atâta timp cât ea nu este exagerată și nu înlocuiește total sexul normal cu o altă persoană. De altfel s-a constatat că atunci când o persoană care se masturba își începe o relație cu implicare sexuală alături de  cineva, dorința de autostimulare dispare treptat. Dar hai să începem lecția.

Îți recomand să o faci prima dată (asta dacă nu  ai încercat asta până acum și nu ai știut ce anume faci)  într-un mediu sigur. Adică: părinții plecați de acasă, adică singură măcar pentru următoarea oră cu siguranța că nu vei fi prinsă sau întreruptă. Fă-ți un duș cald care să te relaxeze și să-ți învioreze în același timp părțile intime. Apa caldă de asemenea te va face mai dornică de a-ți stimula zonele erogene, ea însăși făcând asta. De asemenea igiena intimă este foarte importantă, dar și manichiura. Așa că dacă ai unghiuțele prea lungi sau așchiate, e timpul să le faci frumoase pentru a nu te zgâria, zonele ce le vei atinge fiind mult mai sensibile decât orice altă zonă a corpului tău. Îmbracă-te după duș cu ceva lejer, sau rămâi în prosop/ halatul de baie. Creează-ți o atmosferă intimă în cameră: coboară jaluzelele sau trage draperiile dacă încă este zi afară, pornește o muzică lentă, ceva foarte lin, așterne-ți patul ca și cum te-ai culca. Poți să te înconjori cu multe perne, ceva care să te facă să te simți în siguranță. Nu te îndemn să bei, dar dacă ai putea avea un pahar de șampanie, sau o gură de alcool care să te ajute să te relaxezi mai mult, ar fi binevenit chiar dacă nu-ți place să bei. Adu-ți de asemenea în cameră un pahar cu apă rece și un ulei de corp sau o cremă de piele ce-ți place să o folosești în mod normal.

Odată atmosfera creată, întinde-te pe pat și închide ochii. Lasă-te purtată de muzică, de toropeala ce îți cuprinde corpul după duș. Dacă nu te simți confortabilă în a sta goală în cameră, descheie-ți prosopul sau halatul și rămâi cu el peste tine, doar slăbit cât să îți ofere libertate în mișcări. Alcoolul pe care l-ai gustat e posibil să-l simți acum cum se plimbă fierbinte în venele tale, antrenat și de emoțiile tale legate de ce vei face, ce vei simți. Toarnă-ți ulei de corp în palme și încălzește-l ușor, apoi începe să-l aplici pe tot pieptul, pe burtică, pe brațe. Masează-ți ușor sânii, în cercuri concentrice, atingându-ți nimburile din când în când. Vei simți că sunt mai sensibile decât de obicei și chiar mai ridicate/ întărite. Acesta este primul semn al excitării sexuale. Dacă vei simți mici fioruri ce te furnică de-a lungul coloanei în timp ce te atingi pe nimburi să nu te panichezi,e chiar normal și chiar plăcut. Continuă dar nu exagera căci sânii sunt foarte sensibili mai ales la început vieții sexuale și ceea ce faci poate deveni dureros. Continuă să te ungi cu ulei de corp pe abdomen, pe coapse. Mângâie-ți pulpele cu palmele umectate de ulei. Vei începe să simți acea senzație pe care o descriem adesea ca: „fluturi în stomac”. Trece-ți mâinile pe deasupra ridicăturii dintre picioare ce se numește pubis. Continuă aceste mișcări până devin plăcute, desprinse parcă de corpul tău. De parcă altcineva te-ar atinge. Cu timpul parcă fluturii în stomac se mai potolesc dar parcă apare o senzație de umezeală între picioare. Este normală, să nu te sperii, e corpul tău reacționând la mângâieri și e semnalul pentru tine că este timpul să te atingi acolo. Ridică-ti picioarele spre piept și sprijină-le în călcâie pe pat. Acum, cu mâna plină de ulei, treci ușor peste pubis spre labiile mari. Acestea sunt buzele groase ce acoperă intrarea în vagin și la rândul lor sunt sensibile, dar nu atât de sensibile precum ceea ce acoperă ele. Mângâie-le cu drag, îți vor da senzații superbe. Dacă în rutina ta de igienă intimă ai inclus și epilarea zonei, vei vedea că ele sunt și mai plăcute la atingere și senzațiile sunt mai pline. Acum poți să le desfaci. Trece-ți mai întâi un deget fin prin crăpătura lor. Te-a curentat? E bine atunci, înseamnă că ești pregătită pentru ce urmează. Desfă-le încet cu ambele mâini și plimbă-ți degetele uleioase peste franjurile labiilor mici. Aceeași fiori ca și la sâni te vor trece peste coloană, dar de data asta parcă de 10 ori mai amplificate. Continuă să te atingi, vei vedea că senzația de umed se întărește. Caută-ți intrarea în vagin. NU! Să nu pătrunzi cu degetele acolo căci riști să-ți rupi himenul, sigiliul virginității. Plimbă-ți buricul degetelor doar la intrare și simte acel suc ce iese afară și care îți dă senzația de ud. E doar un lubrifiant natural al vaginului ce face ca penisul să pătrundă mai ușor înăuntru. Acum pleacă spre pubis cu mângâierile căci acolo ne dorim să ajungem. La unirea celor două labii mici, a franjurilor ce străjuiește intrarea în vagin, vei găsi clitorisul. Un mic penis, un corp cavernos la fel ca cel al băiatului, doar că în miniatură. De la fată la fată acesta are de la câțiva milimetri până la maxim 2 cm în lungime și este ascuns într-o teacă de piele asemănătoare labiilor. Ai grijă la el, dar atinge-l. Va fi la fel de intens fiorul ce te va străpunge cu cel pe care l-ai cunoscut atunci când ai trecut prima dată degetele între labii. Continuă să-l mângâi. Aici depinde de tine cum îți va plăcea, căci el te va duce la orgasm, poate la primul orgasm din viața ta. Unele fete, ca și mine, le place o mișcare în mici cercuri concentrice, altele preferă un dute-vino la fel ca unui penis de băiat, altora le place să-l lovească ușor cu vârfurile degetelor, încearcă până vei vedea că plăcerea, fiorul ce îl simți pe spate se ridică spre creier. Continuă în aceeași manieră și lasă-te purtată de dorință. Poți cu o mână să te atingi pe clitoris în timp ce cu cealaltă să-ți mângâi sânii, sau să te atingi pe abdomen, să strângi în pumn cearșaful patului, dă-ți drumul la orice dorință căci tu ești cea care dictează. Orgasmul va fi ușor de „dibuit”: senzații de explozii de artificii în creier, spasme, gemete, o plăcere nesfârșită ce-ți invadează corpul. Lasă-te cuprinsă de toate astea și savurează-le în tihnă până ce vei simți că s-au stins toate…ca într-un apus imens al soarelui deasupra mării.

Acum poți să te liniștești, poți adormi dacă știi că nimeni nu-ți va strica somnul, oricum acordă-ți momente de relaxare după orgasm. Nu te mai atinge cel puțin o perioadă pe labii și pe clitoris căci ele rămân foarte sensibile câteva minute, chiar și o oră după orgasm. Îmbracă-te lejer și spală-te pe mâini. Fii foarte atentă la igienă căci zonele erogene sunt sensibile nu numai la atingeri ci și la germeni și infecții. Fii mulțumită, ți-ai făcut debutul între cele care au cunoscut orgasmul în adevăratul cuvânt!